„Trainerii cursului nu ne-au învățat doar un limbaj de programare. Ne-au învățat cum să punem întrebări și unde să ne documentăm ca să găsim singuri răspunsuri. Cursul mi-a oferit noțiuni care să mă ajute mai departe la bac, la facultate și chiar într-un job de profil.” povestește Gruia, unul dintre cursanți, în timpul festivității de absolvire a cursului CMU Tech organizat de AMAIS și susținut de Google.
CMU Tech este singurul curs din România care susține persoanele cu și fără dizabilități de vedere sau locomotorii să învețe să programeze și să descopere noi oportunități educaționale sau profesionale în lumea IT. Ne mândrim să avem ca mentori 4 dintre cei 7 ingineri IT cu dizabilități de vedere din România (Radu Vasile, Alexandru Cucu, Ștefan Moisei, Krisztian Kovacs) și Daniel Ionescu, inginer IT fără deficiențe de vedere.
După aproape un an de discuții, secvențe de cod și întâlniri online, cei 10 cursanți și trainerii lor au avut ocazia să se cunoască față în față și să sărbătorească împreună absolvirea celei de-a 5-a generații a cursului de programare CMU Tech. A fost greu să nu citim emoția și mândria din glasul participanților în timp ce primeau diplomele de absolvire, își prezentau pe rând proiectele și ne povesteau cu ce provocări s-au confruntat și ce i-a motivat să meargă mai departe.
De unde am pornit?
Interesul pentru IT a venit în forme diferite pentru fiecare participant. Unii dintre ei au avut această pasiune încă din gimnaziu, precum Cornel, care ne-a împărtășit amuzat că era poreclit de colegi „Alt”, „Tab” sau „Shift”, după taste, în timp ce alții au descoperit-o mult mai târziu. În cazul lui Florin, balneofiziokinetoterapeut, preocuparea pentru programare a pornit de la gândul de a se reprofila și de a începe o carieră în domeniu.
Indiferent care a fost motivul înscrierii lor, toți și-au dorit să acumuleze informațiii complete, organizate astfel încât să fie ușor de parcurs și asimilat, ca să aibă în minte o structură mai clară a conceptelor de programare. Au rămas plăcut surprinși că așteptările le-au fost îndeplinite și că tot ce au învățat la curs a format nu numai o bază, ci un bagaj de cunoștințe ce pot fi utilizate atât în domeniu, cât și în cariera actuală sau în viața personală.
Despre participanți și proiectele lor
Gruia are 16 ani și a început să programeze singur. Când a descoperit cursul era doar în clasa a 8a și a fost nevoit să își amâne înscrierea, pentru a se putea concentra pe admiterea la liceu. Recunoaște că a fost o decizie bună, pentru că anul acesta s-a putut dedica 100% pasiunii sale – programarea.
Proiectul de la cursurile CMU Tech a pornit de o altă pasiune – Gruia este elev în clasa a 10-a și participă la concursuri de telegrafie. La acestea este folosită o aplicație care nu este accesibilă persoanelor cu deficiențe de vedere cu cititorul de ecran, iar în cadrul cursului a creat un soft care să-l ajute să poată face tot ce este nevoie în mod independent pentru pregătirea și în viitor participarea la aceste concursuri.
„Am început cursul fără niciun background în programare. Pe parcurs am devenit tot mai încrezător și mi s-a aprins beculețul că noțiunile învățate la curs nu-mi sunt utile doar la angajare, ci și în viața de zi cu zi. Așa am început să lucrez la o bază de date care să-mi organizeze toate jocurile de pe PC după nume, anul apariției, studioul care le-a creat ș.a.m.d. Programarea mă poate ajuta să-mi organizez mai bine activitățile.” ne-a spus Cristi, unul dintre cursanții care au pornit de la zero și care au reușit într-un an să-și dezvolte propriile lor aplicații. Acesta a revenit la AMAIS înscris ca voluntar, pentru a susține și alte persoane cu deficiențe de vedere.
În urma cursurilor, independent de nivelul de cunoștințe de la care a plecat, fiecare participant a dezvoltat un proiect funcțional. Unele proiecte au pornit de la pasiuni. Florin, 43 de ani, a creat o bază de date și o serie de rapoarte (goluri marcate, număr de meciuri, număr selecție jucători) pentru echipa națională de fotbal pentru nevăzători, al cărei membru este. Vlad, 23 de ani, s-a gândit la un sistem de scoreboard pentru jocuri de cărți online. Altele au pornit din nevoia sau dorința de a accesibiliza concepte de aplicații deja existente. Cornel, 20 de ani, a creat un proiect care testează nivelul conexiunii la internet într-un mod mai accesibil, iar Roman, 35 de ani, a scris un proiect prin care să faciliteze utilizarea transportului în comun de către persoanele cu deficiențe de vedere din Chișinău.
Răzvan, 34 de ani, a creat un proiect educațional, prin care să încurajeze persoanele cu și fără deficiențe de vedere să învețe alfabetul Braille. El a revenit către noi cu un update despre o oportunitate de angajare pe care a acceptat-o în urma experienței de la curs:
„Am căpătat mai multă încredere și am început să aplic informațiile primite și în alte limbaje de programare. La nici o lună după finalizarea cursului, lucrez deja la primul meu proiect plătit în C#, aplicând ce am învățat la curs.”
Despre traineri și ce am învățat de la ei
Între participanți și traineri s-a legat cu ușurință o relație de colegialitate, formând un mediu „unde cei cu mai multă experiență îi ajutau și pe ceilalți să învețe”, după cum împărtășește Gruia. În completare, Tanko, 41 de ani, subliniază că a înțeles din explicațiile trainerilor „logica lucrurilor” și este încrezător că va putea continua să exploreze lumea liniilor de cod în particular. Tot el ne-a amintit cât de important este să rezonezi cu persoanele din jurul tău și cât de mult influențează atmosfera de la curs performanțele cuiva: „discuțiile libere de după cursuri au fost extrem de motivante și utile.”
Cum a fost pentru traineri?
Alex Cucu, trainer, este de părere că „Generația care termină toate cele 30 de cursuri poate spune, într-un fel, că a terminat Facultatea de Informatică. Are conținutul a ceea ce azi e relevant în facultate.”
Pe lângă cantitate și calitate, e important și cum ajung aceste informații la cursanți, după cum ne spune Radu Vasile, „Procesul de învățare nu înseamnă doar să primești o informație. Ca să se fixeze e necesar ca cineva să ți-o dea în ordinea corectă, structurată, dar și să te ghideze la fiecare pas. Ce facem noi timp de un an, e despre a învăța să înveți.”
Festivitatea de absolvire a fost un prilej bun de cunoaștere și socializare între participanți și traineri, la finalul unui an de cursuri online. Participanții au venit din diferite orașe ale țării, dar și din Republica Moldova, așa că am profitat de ocazie să le arătăm un pic din București printr-o vizită la Muzeul Cotroceni și o cină festivă la restaurantul Excalibur.
Rezultate
În fiecare generație avem rezultate care ne demonstrează cât de mult poate schimba cursul viețile oamenilor.
- 100% dintre participanții la cursurile de programare s-au orientat către o carieră în IT;
- Am facilitat obținerea unui internship pentru un cursant, apoi a devenit angajat full-time la Accenture și e mentor în cadrul cursului;
- Un cursant s-a înscris la Facultatea de Informatică și din toamna lui 2021 se află în Norvegia datorită unei burse de la Google, iar acum lucrează full time la Microsoft Norvegia.
- Șase absolvenți au intrat la Facultatea de Informatică în România.
- În 2023 am avut primul cursant într-un scaun rulant care a absolvit cursurile.
- Doi absolvenți din Chișinău dintre care unul a devenit angajat full time în domeniul IT în Chișinău.
- Peste 250 de ore de mentorat individual pentru cursanți doar în 2023.
Despre Curs
De 5 ani susținem persoane cu dizabilități de vedere să învețe să codeze și să exploreze un domeniu profesional încă inaccesibil lor, prin intermediul tehnologiei asistive.