Școala CMU 3.0

Un domn în vârstă, cu baston alb, și o tânără traversează linia de tramvai.

Școala CMU este un proiect prin care 20 de persoane cu deficiențe de vedere învață abilitățile necesare pentru o viață independentă într-un spațiu sigur, într-un mod informal și complementar sistemului de învățământ actual. Ediția a treia a Școlii CMU este prima în care există două grupe de vârstă separate, adulți și copii.

Pe lângă progresul în mobilitate observat mai ales la grupa de adulți, Școala CMU aduce schimbări tangibile în atitudinea participanților: aceștia au mai mare încredere în sine, sunt deschiși să încerce lucruri noi, copiii ies mai des în afara școlii și fac activități ce le stimulează dezvoltarea personală.

Am depășit numărul de beneficiari preconizat, de la 21 la 32, iar atelierele au fost susținute de traineri cu și fără deficiențe de vedere.

În urma atelierelor, o persoană a început să își scrie propriul proiect cu aplicare în Brașov, în cadrul Asociației Bastonul Alb, iar un alt participant s-a dus la un interviu de angajare imediat după absolvirea Școlii.

În cadrul acestei ediții am organizat o dezbatere publică pe tema incluziunii prin educația non-formală complementară educației formale, la care au participat 30 de persoane din mediul academic, societate civilă și comunitate.

„Școala CMU este un loc în care, pe de-o parte poți să întâlnești oameni ce reprezintă un reper, o sursă de încurajare, iar, pe de altă parte, acoperă un gol care există la nivelul serviciilor pentru persoanele cu dizabilități din țara noastră. Școala CMU este prima oportunitate care oferă într-un mod foarte structurat, foarte sistematic, foarte practic alternative la nevoia aceasta de independență.” – Bogdan Suciu, participant grupa de adulți.

Status: Finalizat

Perioada: septembrie 2022 – martie 2023

Finanțator: Kaufland România

Buget: €36 000

Alte noutăți

alex matei stă la o masă în fața unui laptop și are telefonul ridicat la ureche, să asculte cititorul de ecran. zâmbește.

Competență digitală sau abilitate de viață?

În România, persoanele cu dizabilități se confruntă încă cu bariere care le limitează accesul la educație, muncă și participare socială. Lipsa accesibilității și a...

în prim plan, alex matei tastează pe un telefon. în fundal, alex cucu tastează la un laptop.

Învățare continuă: echipa AMAIS își dezvoltă competențele de tehnologie asistivă

În România, trăiesc peste 82.000 de persoane cu dizabilități de vedere (potrivit celor mai recente statistici ANPDPD). Multe dintre acestea ajung la (auto)izolare din...

De la stânga la dreapta, alex cucu cu baston alb, nancy și ana costache, trainer de mobilitate merg pe trotuar. e soare și frumos.

Colaborarea cu Nancy Parkin-Bashizi, specialist din Atlanta, Georgia

Problema cu care ne confruntăm și cum rezolvăm o parte din ea prin proiect În România trăiesc peste 82.000 de persoane cu dizabilități de...