Între 25-29 august am organizat în Sibiu Empathy Retreat, un proiect intersecțional în care participanții contribuie direct la scrierea primului ghid de design incluziv românesc.
Am adus împreună 32 de persoane, din categorii sociale și profesionale diverse, printre ei arhitecți, urbaniști, experți, consilieri locali din primării, activiști, din spectrul queer, cu dizabilități vizuale, locomotorii, de auz, persoane neurodivergente sau fără dizabilități (temporar).
Am provocat raportarea individuală la diversitatea umană și modul în care aceasta definește relația noastră cu mediul, în special cu spațiul public și arhitectura.
De ce un ghid
În România avem o bază legislativă privind accesibilizarea și accesibilitatea spațiului public, însă cerințele nu sunt aplicate. În privința designului incluziv, sursele de informare lipsesc total, informațiile vin din nordul Europei sau America de Nord.
Diferența dintre accesibilizare și design incluziv este că cel din urmă pornește de la o problemă specifică și implică apoi o gamă largă de cetățeni, sau utilizatori în identificarea soluțiilor. Pe când accesibilizarea este făcută pentru un grup limitat și „arată cu degetul către dizabilitate.”
Accesibilizarea înseamnă o completare/adaptare a unui obiect, produs, ca să fie folosit și de alți oameni, de obicei persoane cu dizabilități. Designul incluziv e când un produs, spațiu sau serviciu este folosit din start de oameni cât mai diverși.
Periuța de dinți electrică este un exemplu care arată diferența dintre cele două procese. A fost creată pentru persoanele cu dizabilități motorii, însă azi este un produs folosit de milioane de oameni, inclusiv de cei fără dizabilități. Aplicată în spațiul public, proiectarea incluzivă permite o deplasare fluidă, fără obstacole, și nici nu este semnalizată precum accesibilizarea care „țipă” că se adresează unei categorii de persoane.
În România termenul și principiile designului incluziv încă sunt rarisime sau sunt folosite ca sinonim pentru accesibilizare. În nordul Europei, însă, ele deja sunt integrate în tehnologie, leadership, spații publice sau produse de uz casnic. Când folosim designul incluziv identificăm continuu limitele ce exclud oamenii și căutăm soluții pentru a le disipa.
Ghidul de design incluziv va apărea la începutul anului 2023 și ne propunem să fie o lectură ușor de parcurs, ce se va adresa arhitecților, constructorilor, celor din administrația publică, și tuturor curioșilor care vor să descopere cum construim produse și orașe sustenabile care să fie funcționale pentru cât mai mulți dintre noi.
Empathy Retreat
Tabăra a avut trei zile de activități gândite astfel încât participanții să treacă prin primii pași ai proiectării incluzive și să se familiarizeze cu procesul.
În prima zi ne-am concentrat atenția pe propriile povești și prejudecățile modelate deseori involuntar de contextul social în care trăim. A doua zi am mers prin Sibiu și am fost atenți la cum interacționăm cu spațiul public și obstacolele pe care le întâlnim. În a treia zi am pus cap la cap lucrurile observate și am tras concluzii printr-o analiză de accesibilitate ce cuprinde și completarea unei Empathy Map.
Ne-am dorit ca participanții să aloce timp analizei identificării situațiilor de excludere, să înțeleagă obstacolele, și mai puțin o atenție îndreptată către soluții. Am putea spune că acest proces este un privilegiu, dacă ne gândim că viețile aglomerate rareori lasă spațiu pentru un proces de analiză a cauzelor, indiferent de direcția în ducem procesul de introspecție.
Ziua 1 – Listen & Share
Tu când te-ai simțit exclus? Este întrebarea cu care am dat startul zilei.
„Ai dizabilități, nu poți fi medic.”
„Ești femeie, mergi la cratiță.”
„Ai diabet, nu vorbești cu fiica mea.”
„Ești bărbat, nu îți poți da cu părerea despre creșterea copilului.”
Sunt o parte dintre răspunsuri. Până la finalul zilei, am descoperit că toți ne-am simțit excluși și că generăm excludere la rândul nostru, chiar și involuntar. Excludem „persoanele cu dizabilități fiindcă nu avem încredere că pot face un lucru”, sau excludem „oamenii care rezolvă o sarcină mai greu fiindcă nu avem răbdare”.
Soluția? Să ne dăm seama când excludem și să ne diminuăm prejudecățile.
Ziua 2 – Experience
Participanții au fost împărțiți în șase echipe și au avut de parcurs un traseu comun. Destinația: un parc, muzeu sau centrul orașului. Scopul a fost canalizarea atenției pe interacțiunea personală cu spațiul public și obstacolele întâlnite pentru a descoperi că dizabilitățile sunt o nepotrivire în abilitățile unei persoane și mediu, oricare ar fi el.
Am oferit scaune rulante pentru a înțelege din experiența persoanelor cu dizabilități locomotorii, bastoane albe și ochelari opaci pentru a fi în papucii nevăzătorilor și căști antifonice pentru a înțelege orașul precum cei cu deficiențe de auz.
Dacă înainte de plecare cei 32 de participanți erau încântați de provocare, după șapte ore de mers prin oraș, s-au întors furioși și indignați. Limitările orașului i-au făcut să se simtă excluși, dar bucuroși că s-au avut unii pe alții să se poată adapta.
Ziua 3 – Analyse & Act
A fost despre analiza spațiilor vizitate cu o zi înainte, un proces colectiv care a făcut trecerea de la experiența individuală la cea de grup. Borduri prea înalte, mobilier stradal și lipsa unor spații umbrite, absența semnelor de orientare și informare, ori lipsa toaletelor pentru cei în scaun rulant, sunt doar o parte dintre obstacolele întâlnite.
Soluția pentru construirea unui spațiu public accesibil cât mai multor categorii de oameni constă în implicarea unor oameni cât mai diverși: de la analiză și idee până la implementare. Pot face parte: experți și specialiști în construcții și accesibilitate (ei înșisi din categorii diverse), copii, părinți, turiști, persoane cu dizabilități temporare sau permanente, din diverse categorii sociale.
Procesul este esențial în construirea unui viitor spațiu public incluziv.
De unde începe schimbarea
Concluzia celor trei zile arată că în România de astăzi sunt două lumi diferite: cea a persoanelor tipice și cea a persoanelor care nu se încadrează în „standard”.
Schimbările sustenabile sunt ceva mai profunde decât o rampă de acces.
- Stau în includerea noțiunii de accesibilitate în cursurile de la Arhitectură, mai mult decât în prezent.
- Stau în provocarea oamenilor din administrația publică să înțeleagă și să aplice corect normativele și legile.
- Stau în schimbarea raportării noastre individuale la dizabilitate ca la „o nepotrivire între abilitățile unui om și mediu”, cum ne îndeamnă Organizația Mondială a Sănătății de peste un deceniu, și nu ca la o neputință a unei persoane.
Prin Empathy Retreat și crearea ghidului vrem să transmitem cititorilor că e vremea să nu ne mai adaptăm noi la spațiul public, ci să ne dezvoltăm automatismul de a ne gândi cum putem îmbunătăți mediile ca să răspundă nevoilor individuale și de grup.
Rămân cu noi cuvintele:
💬 „Până să se pună bare, marcaje tactile, semafor sonor pentru nevăzători, important e să se asfalteze trotuarele. Am obosit să-mi julesc mâinile și picioarele în gropile din asfalt.” Petra Pintilei, Funcționar public
💬 „Când vine vorba de accesibilitate, trebuie să ne uităm și la cum se întâmplă interacțiunea dintre oameni.” Iulian Canov, Urbanist
💬 „Am realizat ce importante sunt pavajele ca să ții drumul drept, acolo abia m-am simțit relaxată. (context: a mers cu bastonul alb și ochelari opaci).” Adela Antoniu, Arhitect, Fondator Asociația Umanitară Marta Maria
💬 „Este un oraș al mașinilor și bicicletelor. Designul urban actual nu are nicio legătură cu omul, nu doar cu dizabilitatea.” Diana Culescu, Peisagist
💬 „Deplasarea cu scaunul rulant nu e deloc ce trebuie, inclusiv din perspectiva însoțitorului e un obstacol. Depui efort. Oamenii sunt puși în postura de a nu avea opțiunea de a ieși din casă.” Eugen Matei, Consilier local Sector 3
💬 „Orașul este inuman. Regret că a trebuit să puneți niște oameni în situația asta ca să învețe ceva.” Marian Ursan, Director executiv Carusel
💬 „Parcul mi s-a părut extrem de neconfortabil, ne-am simțit în nesiguranță, am fost expuși la un mediu neprietenos.” Ruxandra Mateescu, Președinta asociației Supereroi printre noi
💬 „Nu a oprit nimeni când am ridicat bastonul alb pe trecerea de pietoni. Au trecut două mașini de școală și nu au oprit.” (context: a mers cu bastonul alb și ochelari opaci) Teodor Călinoiu, Doctorand în filosofie, Scriitor
💬 „Prin și alături de voi am putut să cresc. Am impresia că a trecut un an în două-trei zile.” Martha Toth, Arhitect
💬 „Dacă dați peste o problemă luați-vă cinci minute din viață și rezolvați-o. Vin generații de copii din urmă.” Gabriel Nicolescu, Pensionar cu deficiențe de vedere
💬 „Rampa nu e un moft, ci o necesitate.” Neluța Dumitru, Asistent personal
💬 „Am deficiențe de vedere, dar doar o vagă idee despre dizabilitățile temporare. Din ghid mi-aș dori să aflu mai multe.” Paul Bogorin, Moderator radio
💬 „A fost o revelație să aflu că există termenul de dizabilitate temporară. Am facut chimio în urmă cu doi ani și urmele tratamentului încă sunt în corp. Dacă până joi în Asociația ROZ pe agendele noastre se învârtea tema din jurul prevenției, de mâine ne vom concentra pe partea de dizabilitate temporară și cum arată.” Delia Grigoroiu, Psiholog, Fondator și Președinte al Asociației ROZ
💬 „Nu doar în spațiile publice, dar și în spitale se fac amenajări incorecte. În spital am vrut să merg la toaletă, dar ușa era îngustă și nu am putut să intru.” Alin Alb, Fundația Motivation
💬 „Pentru mine a fost un context de învățare și de recunoaștere a unor probleme. Sper să duc mai departe subiectele.” Ana Ciceală, Consilier general București
💬 „Am rămas amici și prieteni foarte diverși.” Konrad Mihat, Producător video și proiecte culturale
💬 „Dincolo de schimbări, dacă e ceva de făcut, este să găsim o cale de a transfera acest sentiment trăit împreună.” Iulia Stanciu, Arhitect
—
Mulțumiri sponsorilor Enel și Paid România că au avut încredere în Empathy Retreat și Muzeului Astra pentru găzduire.
Mulțumiri participanților și echipei că au împărtășit din gândurile și poveștilor lor,
Am scris și pe Facebook despre ziua 1 aici, ziua 2 aici, ziua 3 aici.
Foto: Robert Bârlea