Susține AMAISing Camp la Swimathon 2024

Prin proiectul AMAISing Camp vrem ca 19 persoane – voluntari, însoțitori personali și persoane cu dizabilități – să petreacă timp și să creeze amintiri împreună, în cadrul unei tabere la mare.

AMAISing Camp este un instrument care generează contexte de socializare și interacțiune între participanți cu și fără dizabilități, unde vom descoperi împreună cum să ne bucurăm de mare, de soare, de nisip, plimbări, cel puțin un răsărit și program de vacanță în timp ce luăm parte la crearea unei comunități mai incluzive care să tot crească.

Echipa completă a taberei va fi formată din 12 persoane cu dizabilități diverse (fizice, intelectuale), 7 însoțitori voluntari și 5 membri AMAIS (staff + voluntari). Însoțitorii pot fi rude ale persoanelor cu dizabilități, acolo unde este nevoie, fie studenți de la facultățile de arhitectură/ psihopedagogie specială/ asistență socială care sunt interesați de domeniul incluziunii și care vor să învețe, prin implicare directă, expunere la abilități diverse, demontare de mituri, cum pot deveni specialiști mai empatici și mai adaptabili la situații umane diverse.

Cinci zile de relaxare, de explorare a unui context nou, de demontare de prejudecăți individuale și de grup, și participare la activități care ne apropie unul de altul și care pot sparge ciclul (auto)izolării prin care trec în principal persoanele cu dizabilități.

Prin participarea la Swimathon 2024, fondurile strânse din donații le vom folosi pentru a acoperi participanților și voluntarilor costurile de transport, cazare, mâncare, dar și a materialelor necesare pentru diferite activități și ateliere cu scopul apropierii echipei și explorării diversității dintre participanții din cadrul taberei.

AMAISing Camp va fi prima tabără din cadrul programului Clubul CMU, un spațiu incluziv și intersecțional al comunității, de joacă, dialog, învățare peer-to-peer și responsabilizare între categorii sociale și profesionale diverse.

Donează și tu și susține-ne să construim o societate incluzivă: https://swimathonbucuresti.ro/proiect/amaising-camp#!

+
Scrie-ne pe Whatsapp!