Sesiune de grup – ConTRoL-In-Tech – Cum folosim tehnologia asistivă?

ștefan, trainer, îi arată ceva lui eli, participantă, pe laptop. stau la mesele de la lfi. amândoi au deficiențe de vedere.

Vrei să fii în Sesiune la Școala CMU? Dăm START înscrierilor la sesiuni de grup pe mobilitate și tehnologie. Nu dai examen, nu există riscul să pici și lucrăm și în echipă – traineri, colegi și persoană mentor cu deficiențe de vedere care să îți povestească experiența lor, să te încurajeze. 

Sesiunile de grup se desfășoară fiecare cu câte 3 persoane participante, a câte 3 ore fiecare, pe tematici diferite.

La sesiunea „ConTRoL-In-Tech” vom explora împreună folosirea tehnologiei asistive pe smartphone sau pe laptop încât să devină un ajutor de folos în viața de zi cu zi. La această sesiune vom învăța cum să trimitem un email și să navigăm pe WEB utilizând un laptop, să folosim aplicațiile asistive de pe smartphone pentru a citi texte tipărite în format fizic, să folosim inteligența artificială pentru a putea știi ce se află în jurul nostru și să explorăm modalități de a citi cărți în format digital pe Android și IOS.

Ce vei învăța la această sesiune de grup?

  • Familiarizarea cu platforma Gmail;
  • Căutarea unui subiect de interes și trimiterea acestuia pe email către un destinatar la alegere;
  • Citirea documentelor fizice cu ajutorul smartphone-ului;
  • Descrierea mediului înconjurător cu ajutorul inteligenței artificiale;
  • Citirea unei cărți folosind o aplicație destinată;
  • Interacțiune, schimb de experiențe, idei și tehnici între participanți

Sâmbătă, 17 mai, de la 12:00 – 15:00, la această sesiune vor participa 3 persoane cu deficiențe de vedere, timp de 3 ore. Punctul de întâlnire și de lucru este La Firul Ierbii (Splaiul Unirii 160, colț cu Strada Abatorului)

 

Întrucât locurile sunt limitate, vom face selecția în urma unei discuții telefonice cu toți cei care se înscriu, urmând să alegem în funcție de nevoi. Principalele criterii de selecție vor fi:

– Motivația de participare

– Să poți veni fizic la noi la sediu în ziua în care este programată sesiunea

Dacă se întâmplă să vrei mai multe sesiuni sau să nu prinzi loc, poți oricând să te înscri la sesiunile noastre individuale, unde poți învăța alături de trainerii noștri.

Sesiunea este gratuită. Trebuie doar să completezi formularul de mai jos. După ce completezi, cineva din echipa AMAIS te va contacta pentru a vorbi mai in detaliu despre nevoile tale de învățare.

Dacă ai nevoie de mai multe informații, ne poți contacta la numărul de telefon 0757 526 247 sau la adresa de email contact@amais.ro

 

Sesiunile de grup fac parte din Școala CMU, un proiect AMAIS susținut de Societe Generale Global Solution Centre Romania în perioada 2024-2025.

-

17/05/2025

La Firul Ierbii