CMU 4.0 – Atelier de gătit pe nevăzute

îmagine cu mai multe boluri cu ingrediente, peste care e aplicat un filtru mov cu galben și este suprapus textul "Atelier de gătit pe nevăzute; Salam de biscuiți; 23.01 La Firul Ierbii".

CMU 4.0 – Atelier de gătit pe nevăzute

Începem anul nou cu un atelier de gătit pe nevăzute! 🎂👨‍🍳

Pe data de 23 ianuarie vă invităm la un context comun de socializare între tipici și nevăzători, în care ne vom dezvolta și exersa abilitățile culinare, alături de exploratorul- chef, Mariana Andrei!

Abilitatea de a-ți prepara singur o masă este valoroasă pentru oricine, iar noi o dezvoltăm în stilul clubului, antrenând simțurile și empatia și învățând împreună cum să preparăm un desert rapid și delicios- salamul de biscuiți!

Bazându-ne pe simțul tactil vom învăța să mărunțim și să recunoaștem ingredientele necesare pentru desertul nostru. După ce vom realiza cât de ușor este să gătim sub îndrumarea exploratorului-chef Mariana Andrei, va urma o sesiune de socializare și cunoaștere, unde vom afla secrete din bucătărie, ca, în final, să ne împachetăm propriul preparat pentru a ne bucura de el acasă.

Atelierul are loc în spațiul de La Firul Ierbii (Splaiul Unirii nr. 160), pe data de 23 ianuarie, între 11:00 și 13:00. Este un context de socializare, dezvoltare și oricine ni se poate alătura.

Participarea este gratuită, tot ce trebuie să faci este să completezi formularul – https://forms.gle/x55wuzrdgsw5rrXTA.

Locurile sunt limitate la 8 participanți, așa că nu ezita să completezi chiar acum. Pentru siguranța tuturor, respectăm regulile de distanțare fizică și igienă și măsurile de siguranță necesare.

Despre trainer:

Mă numesc Mariana Andrei, am terminat Liceul de Alimentație Publică și am experiență de peste 20 de ani în cofetărie și bucătărie internațională.

Am terminat Facultatea de Psihologie și am lucrat cu copii cu deficiență de vedere și nu numai, în terapie, având o experiență de numai câțiva ani. Empatizez cu cele două domenii amintite mai sus și îmi place să le găsesc punctul comun și să-l pun în valoare.

________________________

Clubul este o inițiativă AMAis și se aliniază cu viziunea noastră – fiecare are responsabilitatea de a crea o societate incluzivă. Schimb de abilități cu susținera Societe Generale Global Solution Centre Romania.

-